Orientări privind prevenirea
De la Triunghi la Cub
Contents
Dimensiunea statică a modelelor tradiționale de prevenire situațională este bine redată de imaginea „triunghiului infracțional” (cunoscut și sub denumirea de triunghiul analizei problemei), derivată din teoria activăților de rutină formulată de Lawrence Cohen și Marcus Felson. Acest model susține că
infracțiunea violentă are loc atunci când un posibil infractor și o țintă potrivită se întâlnesc în timp și spațiu, în absența unui gardian capabil. Existența unui posibil infractor este de la sine înțeleasă deoarece lăcomia obișnuită și egoismul uman sunt suficiente pentru a explica motivația infracțională. Teoria aceasta nu face diferența dintre o victimă umană și o țintă neînsuflețită deoarece ambele pot îndeplini scopurile infractorului. Conform definiției dată de această teorie, gardianul capabil poate fi atât o persoană cât și un dispozitiv de securitate. (Ronald Clarke și John Eck 2003, pasul 9)
|
Cele trei laturi din figură reprezintă infractorii, țintele și locațiile sau locul. Triunghiul a fost o inovație importantă pentru practica polițienească orientată spre probleme, pentru că a introdus explorarea unei game mai largi de soluții preventive, pe lângă practicile tradiționale bazate pe identificarea și arestarea infractorilor. Mai mult, triunghiul a introdus în practica polițienească noi concepte, precum instrumentul analitic WOLF, DUCK și DEN (lup, rață și vizuină)[1]. |
În proiectul TAKEDOWN, Cubul a evoluat din Triunghi, construit și dezvoltat cu scopul de a răspunde în mod dinamic și interactiv la evenimente precum cele de tip CHEERS. Cubul începe cu două dimensiuni inițiale:
- Mediile, care reglementează țintele disponibile, activitățile pe care le desfășoară oamenii și cine are responsabilitatea diferențiată la locație.
- Comportamentele care ajută la identificarea aspectelor importante cu privire la prejudiciu, intenție și la relațiile dintre infractor și țintă.
Prin urmare, modelul Cub este un instrument care produce scenarii bazate pe fiecare caz în parte:
Mediul virtual bazat pe fiecare caz în parte pentru evenimentele de tip CHEERS, având în vedere că mediul în care are loc evenimentul determină într-o anumită măsură rolurile actorilor implicați și „ponderile” lor specifice în ceea ce privește instrumentele disponibile. De exemplu, dacă un fenomen se întâmplă într-o închisoare, este evident că rolul și „ponderea” sistemului judiciar vor fi mai mari decât cele ale profesorilor de la o școală externă și ale psihiatrilor care activează și ei în închisoare. Dacă fenomenul se întâmplă la o școală, însă, ponderea acelorași profesori va fi total diferită, chiar și față de magistrați, care ar putea deveni părți interesate în acel context specific.
Multidisciplinar, deoarece permite îmbinarea diferitelor discipline de prevenire a criminalității ce se aplică atât terorismului cât și criminalității organizate, atât persoanelor luate individual cât și rețelelor (mai mult de o persoană). Cubul folosește o diversitate de modele cauzale pentru a-și îndeplini obiectivul de reducere a criminalității și se alătură și validează unele dintre abordările teoretice majore ale altor discipline, precum Școala clasică și teoria descurajării – the Classical School and Deterrence Theory (Cozens, 2008; Jeffrey & Zahm, 1993), Teoriile structurii sociale – Social Structure Theories (Wilson și Kelling, 1982) sau experții în comportamente și prevenirea situațională a criminalității, toate încadrate în specificitate în ceea ce privește locațiile și tipologia infracțiunilor.
Multidimensional, deoarece permite observarea, navigarea și manipularea diferitelor evenimente și scenarii de diferiți observatori, în funcție de rolurile jucate de părțile interesate și de practicienii din prima linie, în funcție de diferitele instrumente de prevenire disponibile. Analiza multidimensională este folosită pentru a examina mai multe variabile simultan, pentru a determina relațiile dintre acestea. Spre deosebire de analiza cu două variabile, în care există o variabilă dependentă și o variabilă independentă, analiza multidimensională are mai multe variabile independente (Babbie, 2010). Astfel, în loc să explice modificările variabilei dependente ca rezultat al schimbărilor dintr-o singură variabilă independentă, analiza multidimensională explică modificările variabilei dependente ca rezultat al mai multor variabile independente.
Multi-agenție, deoarece permite crearea unor serii de scenarii reale și virtuale variabile și interconectate, în care activează în mod interșanjabil mai mulți actori. Aceștia vor avea prin urmare diferite „ponderi” în funcție de rolurile lor instituționale sau para-instituționale.
Actualizabil și flexibil: deoarece ne permite să simulăm diferite scenarii, analizate de diveși observatori, în funcție de perspectivele observatorilor înșiși, de obiectivele și interesele acestora, precum și de puterile și rolurile lor în spațiul real și virtual, în legătură cu interacțiunea generală. De fiecare dată când se schimbă variabilele, se schimbă și scenariul sub-sistemelor implicate și, prin urmare, trebuie adaptat. Pe măsură ce schimbările afectează mediul, părțile interesate și practicienii din prima linie implicați, precum și instrumentele de prevenție conform disponibilității diferiților actori, scenariul sau scenariile vor produce noi efecte asupra sistemului complex și general.
Așa-numitul model C.I.A. (community impact assessment), o evaluare a impactului asupra comunității folosită în Marea Britanie, reprezintă un exemplu valid. Prin aplicarea unei abordări logice și multisistemice unor medii individuale (de exemplu închisoarea este descrisă ca un subset de comunități), se evaluează impactele deciziilor asupra diferitelor comunități, fie ele locale, apropiate sau globale, atât în interiorul cât și în exteriorul închisorii. Aceeași problemă poate fi observată din mai multe perspective (aceea a unui director de închisoare, a deținuților, a formatorilor, a serviciilor de informații, etc.). Astfel, se introduc actori cu roluri mult mai complexe decât cei implicați direct, cum ar fi rolul familiilor deținuților, al comunițăților din detenție, al comunităților locale externe din apropierea deținuților, mass-media etc.
[1] Triunghiul infracțional stă la baza instrumentului analitic format din trei părți WOLF-DUCK-DEN, din cadrul prevenirii situaționale a criminalității: 1. Problemele de recidivă implică infractori care atacă ținte diferite în locuri diferite. Acestea sunt probleme caracteristice lupului (WOLF) hămesit. Un spărgător înarmat care atacă mai multe oficii poștale este un exemplu de o problemă tipică wolf. 2. Problemele de victimizare repetată implică victime care au fost atacate în mod repetat de infractori diferiți. Acestea sunt probleme tipice de ținte ușoare (sitting DUCK). Taximetriști care sunt jefuiți în mod repetat în locații diferite de persoane diferite sunt un exemplu de o problemă tipică duck. 3. Problemele de locație repetate implică infractori diferiți și ținte diferite care interacționează în același loc. Acestea sunt probleme de tip loc al pierzaniei sau hot spots. Un bar în care sunt multe bătăi, dar mereu între oameni diferiți, este un exemplu de o problemă tipică den. Vezi John Eck, Police Problems: The Complexity of Problem Theory, Research and Evaluation. În Problem Oriented Policing: From Innovation to Mainstream. Crime Prevention Studies, vol. 15, editat de Johannes Knutsson. Monsey, New York: Criminal Justice Press (și Willan Publishing, UK), 2003